Fiindcă nici nu știți ce pierdeți, domnule președinte!

A început scoaterea pedeliştilor din administraţie.

Într-un peisaj politic în care fostii presedinti de partid îsi dau demisia după debarcare ( sau fac răutăcisme gen ”Geoană e cam prostănac”), modul în care Tăriceanu vorbeste despre Crin (că-i băiat bun, că-i singura solutie, că merită votat) e  boieresc. Si salutar. 

CPT-ul e genul de politician care-si asteaptă necrologul. Abia după poti spune despre el, cu inima împăcată: ”Băi, ăsta a fost un mare politician. Cum de nu mi-am dat seama?”. Adevărul e că ti-ai dat seama, însă politicieni buni, făcători de istorie, au o problemă: te plictisesc de moarte.

Dacă as fi un mogul rău, eu as face postul de televiziune ”Andreea Pora” (poate chiar ”Andreea Pora 1”, ””Andreea Pora 2”, ”Pora News” si tot asa). Mă gândesc că dacă tipa îl apără o săptămână pe Băsescu, presedintele cade sub 20%.

Dacă mai prind si o licentă pentru un ”Avramescu TV”, atunci îl duc sub Vadim Tudor…

 

Sunt prima miscare foarte bună a echipei de campanie a actualului presedinte. O reorientare din mers, care poate spăla partial păcatele de până azi. Si, probabil, momentul în care Sebastian Lăzăroiu si Felix Tătaru preiau serios frâiele campaniei (la naiba!) în detrimentul teparilor de la filiera PDL.

Înghit presarii momeala? Sau intuiesc unde bate cacealmaua prezidentială?

Crin Antonescu a avut cea mai articulată, subtilă si nuantată campanie prezidentială. Desi nu foarte diferit de profilul intelectual al lui Geoană – care nu-i nici pe departe un prostănac – Crin doveste de fiecare dată că poate merge mai în profunzime, mai în pastel . Geoană, de exemplu, pricepe cum stă chestia cu Baudelaire si Poe; Crin ”duce” însă si la un Mallarme ori Verlaine. Geoană e de nivelul Queen; Crin se descurcă si cu un Jethro Tull.

Ei, nuanta asta în plus cu care si-a condus campania era cheia pozitionarii ”imagologice” a lui Crin Antonescu. Era diferenta specifică în raport cu un Geoană care are de partea lui argumente institutionale solide. De ce Dumnezeu a ales Crin, în conditiile astea, să-si abandoneze pozitia sănătos conturată pentru un discurs bolovănos despre sondajele de opinie otrăvite? Despre institutele controlate de oligarhi? Cum a putut să facă atât de nefiresc saltul de la boierie la vadimism? Cum a acceptat să legitimeze un discurs de tip Traian Băsescu?

Fireste, echipa de campanie a gândit ceva: a gândit că nu trebuie să-si piardă electoratul “fragil” pe măsură ce votul se polarizează în jurul primilor doi clasati. A gândit că trebuie stopat efectul “vagonului triumfal” – vagon pe care tocmai s-a cătărat Mircea Geoană. Calculul e însă inexplicabil de primitiv: nu poti tine grupat un electorat “subtire” negându-ti indirect identitatea conturată atât de subtil. Electoratul lui Crin nu merită si nu vrea să audă povestea cu oligarhii. Nu merită aceleasi cuvinte-cheie folosite de CVT. Poate si pentru că Antonescu este un beneficiar al oligarhilor. Nu un produs, nu o marioretă – dar un beneficiar care a stiut întotdeauna – în mod admirabil – să întretină o relatie corectă si eficientă cu acestia.

Ori strategia “si cu sufletul în rai, si cu oligarhii la cafea” implică o nuantă ticăloasă atipică (până azi) pentru Crin Antonescu.

În măreţia lui stilistică, după doar o cafea bine plasată, Julius rezumă situaţia:

Cam aşa şi cu Constituţia. Dacă mâine am modifica-o şi am scrie explicit “La desemnarea primului-ministru, preşedintele este obligat să ţină cont de majoritatea parlamentară”, Băsescu ne-ar explica senin: “Este obligat, dar nu scrie nicăieri că poate fi silit!”.

A greşit doctorul. Nu ştiu dacă rămâne cu 10%.

Campania i-a fost gândită prost, cumva schizofrenic: pare rupt de mediul politic. Orice s-ar întâmpla, el îşi urmează tabietul: merge în ţară, e aplaudat de 30 de băieţi cu tricouri albe, se pune în faţa panoului cu steluţe albastre şi dă drumul mantrei cu “independenţa”. De vreo două săptămâni doctorul stă numai la panou, devenind zgomot de fond. Mai rău decât Băsescu, cu mogulii lui.  

Există o nuanţă decisivă între persistenţa în mesaj, care asigură impunerea unor teme, şi repetiţia isterică, halucinantă. Oprescu şi Băsescu duc persistenţa în mesaj din această campanie într-o zonă patologică: îşi tratează electoratul ca pe o masă de paraplegici.

“Cine face rău ţării? ” “Mo-gu-….?” ”Hai, că se poate. Mo-gu-l…..?” ”Nu-i nimic, vă mai explic o dată”. Sau: ”Cine poate salva ţara?”. “Un in-de-pen-de…?” “Hai, că se termină în t!”

Atât îi mai dă de trăit casa mea de pariuri acestei doamne politician care s-a apucat să urle, plină de mândrie, că Mahomed a fost pedofil. Au rămas de fixat doar detaliile tehnice: se ocupă Iranul sau Arabia Saudită? Fanatic izolat sau retea teroristă?

P.S. Există o recitire contemporană a cărtilor sfinte (de orice soi) atât de imbecilă si inadecvată, încât îti pierzi disciplina dialogului. Cumpărătoarele de posete scumpe sunt tobă azi de sexualitatea lui Isus, incestul din Vechiul Testament si iesirile misogine din epistolele lui Pavel. Urmează, în ritmul ăsta, si titlurile de rigoare din Libertatea: “Profetule, ce-ti mai plac minorele!”; “Lot, te simti cam bine în familie!” sau “Putifare, oare ce face nevastă-ta cu Iosif?”

După vreo zece ani în care nebunul s-a dat constant în stambă la televizor, având emisiuni cu acte în regulă, Adevărul ridică în sfârşit problema demenţei lui Lorin Fortuna. Dovadă că, în ciuda tuturor prejudecăţilor noastre, şerpilienii nu dorm.